Schimb ceva

Am atatea in acest capsor..incat mi'e greu sa le ordonez si sa le expun.Sunt fericita cand se intampla lucruri neasteptate.Sunt fericita cand pot sa ajut.Ma simt inutila cand creez ceva doar pentru mine,cand ma lupt(chiar si corect) sa imi fie mie bine.Ce rost are sa imi fie mie bine cand in jur sunt fete triste?sau cum mi'ar putea fi bine privind acei ochi tristi?Nici eu nu pot fi mereu toata numai un zambet.Ar insemna ca nu traiesc.Dar,pe cat posibil,incerc sa impart bucurie celor din jur.Vreau sa cred ca pot schimba ceva!!!

Paris,esarfa,scrisori.

Am vrut sa ma mut,sa parasesc acest loc in favoarea concurentei.Voiam sa schimb ceva,sa nu mai vad zi de zi aceeasi fata,dar urmand sfatul unui prieten,m'am oprit.Da,despre blog e vorba.Sunt ca un batran,care de'a lungul vietii aduna tot felul de lucruri si odata cu trecerea timpului,ii e greu sa se mai desparta de ele.Si aduna si tot aduna...ma rog.Astazi m'a impresionat ceva.Ma aflam la munca in fatza unei cliente.O clienta ciudata,cu o tunsoare,sa zicem,iesita din comun,cu un ruxac imens,de parca tocmai urma sa'si planteze cortul si cu o geanta transparenta.Ehh..tocmai acea geanta transparenta conteaza,caci a lasat sa se vada in ea trei lucruri: o carte despre Paris,o esarfa si niste scrisori.La prima vedere poate suna ciudat,caci nu pe oricine emotioneaza astfel de lucruri.Insa eu m'am lasat prada gandurilor si mi'am imaginat'o calatorind prin lume cu esarfa la gat,citind carti frantuzesti si trimitand scrisori.Cine mai trimite scrisori in ziua de azi?Ei bine,da,clienta mea o face:)

vechii pantofiori

Mi'am abandonat vechii pantofiori.M'au adus pana aici,acum sunt nevoita sa ii descaltz si sa iau altii.Mi'au fost buni tovarasi de drum,insa nu mi'au ferit talpile de durerea provocata de pietre.Mi'au indrumat pasii,au ales ei drumul in locul meu cateodata si desi i'am contrazis de nenumarate ori,am aflat ca o scurtatura nu te ajuta sa castigi timp.Acum ii parasesc si fac cunostinta cu cei noi.Ce imi rezerva ei nu stiu...dar am inceput bine:)

Nimic

Am o foarte mare curiozitate:ati pus vreodata suflet in ceva fara sa cereti absolut nimic in schimb?nu iau in calcul raspunsurile referitoare la relatii interumane,indiferent de natura lor.Ma refer la acel sentiment de daruire totala fata de ceva...un ceva din partea caruia sa fiti siguri ca s'ar putea sa nu primiti niciodata nimic in schimb.Dar sa aveti in cap ideea ca asa trebuie si punct.In general,cam toti asteptam ceva.Orice nimik,orice rasplata,cat de mica atunci cand facem o fapta ...frumoasa,sa'i spunem.Ne limitam la chestia aia cu:nici o fapta buna nu ramane nepedepsita.Dar de ce nu ne putem rasplati singuri?Sa fim multumiti noi de noi insine!?Ca pana la urma asta conteaza,sa fi tu impacat cu tine.Doar iti esti cel mai mare admirator si cel mai inrait critic:)